imi pare rau a spune insa aceasta nu va fi o poveste cete va face a te inveseli, o poveste ce te va induiosa sau a te te invalui cu un val prin care vezi lumea in roz , ceea ce te face a crede despre lume ceva fals.. nu .. va fi o poveste ce te va inalta spre inaltul cerului si apoi te va lasa sa cazi; in timp ce realizezi ca totul a fost un vis te vei fi prabusit pe pamantul arid si rece .

era frig.. mult prea frig ptr o luna de toamna, ciorile croncaneau si toate virtuitoarele erau tacute.Totul murise in jur doar croncanitul ciorilor isi mai avea ecou in vant.Plin de entuziasm am inceput a fluiera sperand ca melodia va schimba tot ce e in jur insa ploaia mi-a dovedit ca nu am nici o putere a schimba ceva din realitate.Alergand prin ploaie simteam ca hainele imi erau ude, erau reci si parca acel sinistru simt imi intra in suflet.. tanjeam dupa un foc cald ce creea in jurul sau o aura in care ma simteam in siguranta... un imens stop de ploaie ce s-a prabusit pe fata mea ,din pacate, m-a trezit la realitate.. cruda si singuratica realitate.

Soarele sangeriu incet incet isi anunta plecarea , si el ma parasea... insa eu nu vroiam sa ma duc acasa. Ceva ma urmarea , ceva vrea sa mai stau.odata cu intunericul apasator am auzit ptr prima oara acel sunet.... 

Ohhh acel sunet minunat ce vibra in departare , ce ma invaluia, acel cunoscut ecou al ciorilor se prefacuse in muzica si pur si simplu ma hipnotizase.

A doua zi m-am trezit in camera mea, patul meu insa simteam ca ceva dispause totul era mai sumbru, mai neplacut , mai insingurat. Apartamentul meu parea pustiu si Doamna Tomsom ,proprietarea apartamentului care il inchiriasem, venea numai cand trebuia sa primeasca banii. Singur.....linistea era prea apasatoare astfel ma-m imbracat si m-am dus la o cafenea, zumzetul vietii ma enerva pur si simplu detestam orice din jur.. nu eram atent cand acel taxiu se indrepta spre mine, nici nu am auzit claxonul si tipetele oamenilor din jurul meu ci imi amintesc cerul si acele ciori nesuferite ce umpleau cerul, aveam sa nu le mai vad , cerul era demult pierdut , iar soarele sangeriu imi spunea adio.

M-am trezit intr-o incapere obscura, prin care lumina patrundea printr-o fereastra mica din tavan insa nu ma deranja nu mai era liniste nici zgomot ci doar infinit.. am stat ore ce poate au fost doar minute cand am decis sa ma uit jos.            Dedesubtul meu era lumina erau stele insa nu ca pe cer pe un fundal alb erau multicolore si ma faceau a ma apropia de ele.Puteam a le atinge nu erau fierbinti ci reci precum stropii de ploaie caderea era lenta vedeam tot , simteam tot.. si-ntr-o secunda n-am mai simtit absoltut nimic ceea ce inseamna infinitul.

Cad , cadem si vom cadea insa cand ne vom prabusi trebuie sa ne gasim puterea de a ne ridica deoarece s-ar putea sa fi aterizat in eden.